Gordon Van Gelder

11 SEPTEMBRIE 2001

În povestirea sa Sculptura lenta, Theodore Sturgeon observa ca mintea intra în panica si devine irationala atunci când ramâne fara optiuni rationale.
În ziua de 11 septembrie, m-am trezit întorcându-ma catre fictiune, când realitatea n-a mai avut nici un sens pentru mine.
Din Hoboken, la câtiva kilometri distanta de Zona Zero, puteam vedea în zare turnurile lui World Trade Center. Din întâmplare, 11 septembrie a fost o zi exceptional de limpede, fara nori. Si, pe masura ce scena evolua de la fumul iesind dintr-o cladire pâna la îngrozitoarea prabusire si apoi pâna la norul urias care a plutit zile întregi deasupra acelui loc, am încercat sa fac fata dezastrului legându-l de diferite scene din film si din literatura:
— exodul californian din Lot de Ward Moore;
— cosmarurile apocaliptice din The Big Blowdown de George Pelecanos;
— filmele lui Devlin si Emmerich Independence Day si Godzilla si lucrurile pe care le-au redat bine (sentimentul de panica), sau gresit (evacuarea rapida a New York-ului).
Îmi dau seama ca am atins un anumit nivel al absurditatii când mi-a trecuprin minte gândul: „Ma întreb daca Chip Delany va reusi sa-si publice acum din nou The Fall of the Towers (Caderea turnurilor)!
De fapt, cred ca acesta a fost momentul în care am început sa-mi recapat simtul normalitatii.
În acea seara, m-am apucat sa frunzaresc prin tot felul de romane despre dezastre la New York: Blackout, Thirty Seconds Over New York, The Night Manhattan Burned, The Day New York Trembled. Cele mai multe dintre aceste carti dateaza dintre anii 1965 si 1980 si sunt în general niste fleacuri comerciale... dar am gasit personajele plate si dialogul siropos ciudat de reconfortante. Viata merge înainte, spuneau ele.

În consecinta, mi-a fost greu sa trec la treaba. În fata unui asemenea dezastru, ce rost mai are sa faci o revista de science fiction?
Ei, exista câteva rosturi.
Mai întâi, si cel mai important, este divertismentul. Daca putem oferi putina distractie, am facut un lucru bun.
Dar exista o multime de divertismente prin alte parti. Ce ofera science fiction-ul si literatura fantastica care sa nu existe altundeva?
Mai întâi, capacitatea de a privi înainte. Ray Bradbury a facut declaratia celebra ca a scris Fahrenheit 451 nu pentru a prezice viitorul, ci pentru a-l preveni. O asemenea experienta împartasita, simtita cu intensitate, poate avea un impact profund.
În al doilea rând, este vorba de perspectiva. Exista un scriitor de SF la Washington care a prevazut caderea zidului Berlinului în 1989. „Am privit scenariul ca si cum ar fi fost un roman de science fiction, si caderea parea singurul rezultat posibil”, mi-a spus el în 1990 (întâmplator, când mi-a raspuns la e-mail pe 11 septembrie ca sa-mi spuna ca n-a patit nimic, comntariul lui a fost: „Ce zi! Jur ca am mai vazut filmul asta înainte, si nu mi-a placut nici atunci”.
Mai este un lucru, pe cât cred — sper — pe care-l poate oferi science fiction-ul în aceste momente: întelegerea. Deoarece, cu toate disectiile recente ale evenimentului la stiri si pe Internet, înca nu înteleg ce încearca sa realizeze activitatile teroriste (în afara de a inspira teroarea). Am citit extrese din Coran si articole despre talibani. Am o idee despre situatia îngrozitoare din fâsia Gaza. Si cred ca îmi dau seama ca World Trade Center simboliza imperialismul si capitalismul american. Dar ce avem de învatat de la teroristii care zboara cu avioanele în turnuri? Ca stlul american de viata este în pericol? Ca imperialismului îi bate ceasul în toata lumea?
Una dintre temele fundamentale ale science fiction-uluieste întrebarea: cum îl tratam pe strain, pe celalalt. În cele mai bune opere ale sale, science fiction-ul ne îngaduie o prvire în interiorul acestui celalalt. Gânditi-va la Culoarea ochilor de Neanderthal (The Color of Neanderthal Eyes) a lui James Tiptree. Gânditi-va la Enemy Mine (Dusmanul meu) de Longyear. Si mai exista si Noi vedem lucrurile altfel (We See Things Differently) de Bruce Sterling! Chiar acum, ma vad observând o situatie care n-are nici un sens pentru mine. Mi-ar placea teribil sa vad genul nostru iesind la iveala în în aceste vremuri si construind niste punti, încurajând întelegerea culturala, dând un sens tragediei.